Blog

Important!

November 26, 2019

Așa cum vă anunțam săptămâna trecută, începând din luna Noiembrie 2019, în comuna noastră se derulează proiectul pilot ”Dobroești Compostează”.

În prima săptămână am pus afișe la cele 4 magazine și am lăsat pliante și saci verzi de colectare separată a deșeurilor biodegradabile (de la bucătărie și din curte) la fiecare gospodărie din zona pilot – în total 24 străzi situate în Cartierul Florilor, cartierul cunoscut ca ”Legea 15” și strada N. Bălcescu.

Deși locuitorii din zona pilot au avut puține zile la dispoziție pentru a se familiariza cu detaliile proiectului (ce deșeuri se colectează, cum se colectează și când se predau către Ecosal Serv Dobroești), am avut plăcuta surpriză să constatăm că oamenii au înțeles repede importanța colectării separate a acestor deșeuri și faptul că aceasta este prima condiție pentru a avea o comună curată și civilizată.

Sâmbătă, 23 noiembrie, a fost prima zi de colectare a acestor deșeuri. Deși am început colectarea devreme, în jurul orei 9:30, pe străzile cartierelor pilot se vedeau saci verzi plini lăsați la poartă. Cea mai mare bucurie am avut-o când am întâlnit vecini care ieșeau pe poarta casei lor cu sacii verzi să ni-i predea și erau foarte încântați de inițiativă.

Am făcut și câteva poze iar la final ne-am uitat puțin pe ”clasamentul străzilor” campioane ale primei săptămâni. Aproximativ 5% din gospodăriile pe care le-am vizitat au avut deja deșeuri compostabile pregătite pentru predare. Cantitatea totală colectată în această primă sâmbătă de colectare este de cca. 1,5 m.c, cantitate care, în loc să ajungă la groapa de gunoi, va ajunge la stația de compost, unde se va transforma în îngrășământ. Am ridicat, așadar, deșeuri pentru compost de pe străzile Ghioceilor, N. Bălcescu, Nuferilor, Copacul cu Flori, Crinilor, Socului, Magnoliilor, Panselelor și Balanței.

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Featured Posts

Noi inceputuri

May 26, 2017

1/2
Please reload

Archive
Please reload

Follow Me
  • Grey Facebook Icon
  • Grey Twitter Icon
  • Grey Instagram Icon
  • Grey Pinterest Icon

© 2017 by Best-Anto-Line. Proudly created with                             Best-Anto-Line

 

Str. Cuza Voda, Nr. 23, Comuna Dobroesti, Ilfov, cod postal: 077085, Romania

info@ecosal-serv.ro

  • White Facebook Icon
  • White Twitter Icon
  • White Pinterest Icon
  • White Instagram Icon

Tel: 

0749118018

0749118015

office@ecosal-serv.ro